Pe crucea din dealul iubirii

Pe crucea din dealul iubirii,
Pe culmea lipsită de flori
Se stinge Făclia iubirii
Privind spre albastrele zări.
Te plânge izvorul din vale
Și raza de soare-n amurg,
Se scutură florile-n cale
Iar stelele-n nori se ascund.

Ce mulți au aflat în iubire,
Izvorul de dulci mângâieri;
Dar Domnul privind de pe cruce
Îi caută, și nu-s nicăieri.
Doar mama aleargă la cruce,
Privește spre cer suspinând.
În locu-I să rabde s-ar duce,
Pe lemnul de groază murind.

Iar ochii ce-au plâns în grădină
Se-ndreaptă spre cer rugător;
Spre Cel ce durerile-alină
Se roagă al meu Salvator:
„Părinte-al iubirii sublime,
Le iartă cumplitul păcat!
Al Meu duh se-ndreaptă spre Tine,
O, iartă-i că nu știu ce fac!“