O Doamne mare când privesc eu lumea

O, Doamne mare, când privesc eu lumea
Ce ai creat-o prin al Tău Cuvânt,
Și ființele ce-mpodobesc natura
Cum le-ntreții cu brațul Tău cel sfânt.

Atunci Îți cânt, Măreț Stăpânitor:
„Ce mare ești, Ce mare ești!”

Privirea când mi-o-nalț și văd minunea
Mulțimea astrelor ce-alerg pe cer.
Mărețul soare, cât și blânda lună
Plutind, ca mingi de aur, prin eter.

Când întâlnesc pe Domnu-n Cartea Sfântă
Și când zăresc mulțimea de-ndurări,
Pe-ai Săi aleși cum i-a iubit întruna
Și i-a condus prin binecuvântări.

Și-L văd pe Domnul pe pământu-acesta
Ca serv, dar plin de dragoste și har.
Zăresc în duh amara-I suferință
Și mântuirea ce mi-o dă în dar.

Când Domnul Sfânt va reveni-n mărire
Și când voi sta uimit în fața Sa,
Eu voi striga în sfântă adorare:
„Ce mare ești, Ce mare-i slava Ta!”